Nu-mi place – Partea I

Mediul online ne încurajează să ne placă lucruri. Avem celebrul Like pe Facebook, Inimioară pe Instagram și Pin pe Pinterest. N-avem însă și sentimente negative? Nu există lucruri care nu ne plac? Ba sigur că există!

O lungă perioadă de timp m-am abținut a scrie despre experiențe neplăcute, vrând să las acest blog un spațiu curat, aerisit. Acum mă gândesc că, pentru a fi curat, trebuie să cureți. Așa că am decis să nu îi las și pe alții să treacă prin experiențe neplăcute.

Iată, deci, LISTA LOCALURILOR CARE NU MI-AU PLĂCUT:

1. Chef’s Experience

Local cu ștaif, dar, vorba cuiva, singurul lucru care le lipsește e bucătarul. Arată foarte bine, dar mâncarea este sub mediocră. De asemenea, băile și curățenia lasă mult de dorit. Nu voi mai reveni niciodată.

 2. Maison des Crepes

Clătitele sunt bune. Doar de Instagram. Nu au niciun gust, unele dintre ele cu prea mult sos și porții mult mai mici decât par pe net. Am comandat o sticlă de Friza, dar ni s-a spus că se poate comanda doar la pahar. În concluzie? Am comandat doar 2 pahare.

  3. NOA

Am fost la Noa când abia se deschisese, nu știu ce mai e acum acolo, am văzut că au încercat și o repoziționare. Ce găseam atunci? Nicidecum un RESTOCLUB, ci un fel de lounge, cu muzică de lounge, nu de club, de unde am plecat la 1AM, pentru că eram ultimii clienți într-o seară de sâmbătă.

 4. Merlock

La Merlock am ajuns abia după ce au decis să organizeze evenimente. Atmosferă plictisitoare, personal neatent, chiar certuri prezente în fața clienților. Nimic de văzut.

 5. Burgeri și scoici

Burgeri de nota 5 (din 20) și scoici uitate-n usturoi. Probabil să mascheze mirosuri mai puțin plăcute.

Cred că aceasta este lista mea scurtă cu localuri pe care nu le recomand și în care nu mă voi întoarce, nu contează cât de promovate sunt. Voi ce experiențe neplăcute aveți cu localurile?

Leave a Reply