Globurile de Aur Negre?

Noaptea care a trecut a marcat a 75a ediție a evenimentului Globurile de Aur. Acesta a fost întotdeauna un eveniment glamorous, o gală la care ajung cei mai cei, locul unde voia toată lumea să fie.

Anul acesta însă, Globurile de Aur au venit cu o încărcătură mai puternică, o influență care se întinde dincolo de arta cinematografică, creatorii de haine și bijuterii și cei mai doriți oameni din lume. Ediția 75 a Globurilor de Aur va intra în istorie. Nu pentru glam, ci pentru responsabilitatea socială de care a dat dovadă.

În octombrie 2017, a luat naștere mișcarea #metoo, care a avut ca scop conștientizarea hărțuirii și a abuzului sexual, la care au participat milioane de femei. Ca urmare, în urmă cu aproximativ o săptămână, la începutul anului 2018, Eva Longoria, Reese Witherspoon, Emma Stone, Kerry Washington, America Ferrera și alte femei de la Hollywood au lansat inițiativa Time’s Up! Scopul acestui proiect este de a combate hărțuirea sexuală, prin accesul la justiție a tuturor victimelor și, mai ales, a persoanelor defavorizate, care sunt și mai vulnerabile situațiilor de acest gen.

Primul pas al Time’s Up a fost strângerea unui fond din care vor susținute femeile care nu-și permit să acționeze împotriva hărțuirii. Al doilea pas a fost propunerea femeilor care au participat la ceremonia Globurilor de Aur să poarte negru în semn de solidaritate cu cauza susținută, transmițând un mesaj puternic.

Eva Longoria a declarat „acesta este un moment de solidaritate, nu unul pentru modă. Ani de zile am vândut aceste ceremonii noi, ca femei, cu rochiile și culorile și fețele noastre frumoase și glamour-ul nostru. De data aceasta, industria nu își mai poate permite să se aștepte să facem piruete. Nu despre asta este acest moment.”  A fost îndemnul puternic al actriței pentru colege.

Printre starurile care au ales să susțină această cauză și să se îmbrace în întregime în negru la eveniment se numără: Catherine Zeta-Jones, Angelina Jolie, Sarah Jessica Parker, Debra Messing, Nick Jonas, James Franco, Claire Foy, Natalie Portman, America Ferrera, Kelly Clarkson, Mary J. Blige, Heidi Klum, Jessica Biel, Halle Berry, Zoe Kravitz, Dakota Johnson, Eva Longoria, Reese Witherspoon, Jude Law, Kate Hudson, Mariah Carey, Penelope Cruz, Emilia Clarke, Nicole Kidman și Keith Urban.

Opt dintre celebrități au venit însoțite de activiste: Michelle Williams a venit alături de Tarana Burke, întemeietoare mișcării MeToo, cu mai bine de o decadă în urmă; Emma Watson alături de Marai Larasi; Susan Sarandon cu Rosa Clemente; Meryl Streep a fost însoțită de Ai-jen Poo; Laura Dern cu Monica Ramirez; Shailene Wooden alături de Calina Lawrence; Emma Stone a venit cu Billie Jean King, iar Amy Poehler cu Saru Jayaraman.

Starul serii a fost Oprah, care a luat Globul de Aur pentru întreaga activitate. Aceasta a susținut un discurs inspirațional senzațional, care poate fi accesat aici.

“Iar când noua zi va începe va fi datorită multor femei magnifice, dintre care multe sunt în sală în această seară, şi a unor bărbaţi destul de fenomenali, care se luptă pentru a deveni liderii care ne duc în timpuri în care nimeni nu mai trebuie să zică ‘me too’ din nou”, a spus Winfrey.

Cu siguranță, Globurile de Aur 2018, reprezintă un nou capitol în responsabilitatea socială. Așa da!

Leave a Reply